Structura cognitiva a mintii umane

În ultima vreme, ceea ce am învăţat despre structura cognitivă a minţii umane ne ajută să înţelegem de ce multe din mecanismele create sau dezvoltate pentru supravieţuirea omului (de ex. capacitatea de a observa cu colţul ochiului ceea ce seamănă cu un tigru fugind) sunt gata de a fi exploatate de către mecanismele irealului pe care le-am identificat mai sus. Astfel, de exemplu, să luăm în considerare unele din principalele caracteristici ale televiziunii: sunetele puternice, ca rafalele de mitralieră care se propagă din televizor 24 de ore pe zi; ruperile şi tăieturile bruşte între scene; folosirea frecventă a graficelor de înaltă tehnologie şi a unor sunete, culori şi îmbrăcăminte bizare pentru a reţine atenţia privitorilor pentru 15-20 de secunde. Acestea şi alte caracteristici ale TV testate de „somităţile” din domeniu care le-au descoperit/inventat se dovedesc la o examinare mai atentă a fi nu mai mult decât exploatarea structurii reziduale a minţii noastre dobândite în urma evoluţiei anterioare. Trei caracteristici ale minţii umane contribuie în special la atracţia noastră către ireal :

1. Ce-ai făcut pentru mine în ultima vreme?

Suntem extrem de sensibili la informaţiile recente; tulburările emoţionale cum ar fi resentimentele durează o perioadă, apoi sunt uitate. Dezastrele teribile cum ar fi o catastrofă aviatică atrag atenţia asupra avioanelor pentru o perioadă; sunt iniţiate toate genurile de reforme, apoi centrul atenţiei se mută în altă parte.

2. Nu mă deranja decât dacă se întâmplă ceva nou şi senzaţional.

Suntem interesaţi doar de „ştiri”, de apariţia neaşteptată a ceva nou. Evenimentele neaşteptate sau extraordinare par a avea acces rapid în conştiinţă, pe când un zgomot de fundal care nu se schimbă, o dificultate constantă, sau o problemă cronică sunt repede trecute pe planul doi. Este uşor să strângi bani în situaţii de urgenţă, cum au făcut cele câteva victime ale unui dezastru care s-a bucurat de o mare publicitate; e mult mai greu să strângi bani pentru marele număr de victime al malnutriţiei constante. Răspundem repede lipsurilor şi pericolelor. Schimbările graduale din lume trec neobservate pe când schimbările bruşte sunt imediat sesizate de mintea noastră.

3. Treci la subiect!

Sistemul mental determină semnificaţia oricărui eveniment, relevanţa sa pentru o persoană. În acest proces, el aruncă în afară aproape toate informaţiile care ajung la noi. Din miliardele de frunze pe care le-ai văzut vara trecută, de câte îţi mai aminteşti ? O săgeată roşie care-ţi trece prin faţa ochilor poate însemna că soţia ta a venit acasă într-o maşină roşie, dar tu nu observi stimulul vizual, ci doar semnificaţia sa. O sirenă este înfricoşătoare fiindcă înseamnă că poliţia vrea să opreşti. Minţile noastre sunt făcute să simplifice, să facă ordine într-o lume care adesea este la fel de haotică pe cât pare. Când facem astfel, nu numai că respingem o mare parte din informaţiile cu care intrăm în contact, dar şi păstrăm, mult după ce şi-au pierdut utilitatea sau valabilitatea, scheme vechi şi fragmente de informaţie. Aceste caracteristici ne ajută să explicăm unele dintre celelalte „mari” descoperiri ale industriei divertismentului/celebrităţilor. Industria câştigă de pe urma marii noastre nevoi de modele simplificatoare prin exploatarea sa la maxim. Ea face exces de simplificări. Realizează că cei câţiva care pot reuşi ca celebrităţi pot avea poveşti complexe sau pe mai multe planuri şi totuşi supravieţuiesc în conştiinţa publicului. Complexitatea duce la pierderea unei identităţi clare. Iată de ce este atât de importantă o poveste clară, simplă, fără ambiguităţi şi pe un singur plan, şi mai ales una care poate fi spusă o perioadă nedefinită de timp. Vorbind despre mintea umană, trebuie să analizăm percepţiile umane, ansamblul de manifestări psihice de bază care face transferul elementelor constitutive ale realităţii în conştiinţa umană.

Percepţiile

Percepţiile sunt reflectările în conştiinţă ale unui obiect sau fenomen din realitate, prin acţiunea nemijlocită a acestuia asupra organelor de simţ. Percepţiile reprezintă o conduită psihologică prin care un individ îşi organizează senzaţiile şi ia cunoştinţă de real. Cele trei caracteristici ale percepţiilor deosebit de importante în comunicare sunt următoarele: percepţiile au calitatea de a fi empirice, învăţate şi selective. Percepţiile sunt empirice.
Unele percepţii se formează uşor. Obiectele fizice obişnuite nu ne fac prea multe probleme odată ce am învăţat ce sunt. Puţini oameni sunt incapabili să recunoască un automobil, o minge de fotbal, o casă, ş.a.m.d., doar dacă, desigur, au vreun tip de incapacitate senzorială sau afecţiune neurologică. Pe de altă parte, o persoană care are de-a face cu o monedă străină pentru prima oară probabil că nu va şti cu siguranţă cât de mulţi bani are.
Un alt exemplu: aţi întâlnit vreodată un tip pe care credeaţi că-l cunoaşteţi şi v-aţi apropiat de el spunând ceva de genul „Salut !“, ca să nu arătaţi că nu sunteţi siguri că el e ? Această experienţă comună apare de obicei când nu suntem capabili să ne uităm bine la o persoană. Suntem incapabili să răspundem la toate întrebările necesare pentru a ne da seama cine este persoana. Pe scurt, ne lipsesc informaţiile adecvate şi, prin urmare, ezităm. Şi mai complicate sunt percepţiile care implică experienţe interioare. Până aici, am vorbit despre experienţe legate de fenomene care sunt externe receptorului - pe scurt, despre lucrurile „din afară“. Nu tot ceea ce simţim, totuşi, este exterior nouă. Corpurile noastre reacţionează la toate tipurile de senzaţii interne, dar noi nu ştim întotdeauna care este sursa stimulilor. Când acest lucru se întâmplă, e greu să interpretăm ce „simţim”. Corpurile noastre ne vorbesc, dar noi nu înţelegem întotdeauna ce ne spun. Nelinişte este termenul folosit frecvent pentru senzaţia de natură necunoscută. Desigur, nu toate senzaţiile pe care le avem fără a le cunoaşte cauza sau originea intră în categoria neliniştii. Dacă ai o durere, de exemplu, poţi să-ţi dai seama ce ai fără să ştii de ce o ai.
Deoarece în general ne lipsesc informaţii complet satisfăcătoare pentru interpretarea experienţelor, majoritatea percepţiilor noastre sunt empirice într-o oarecare măsură. Din fericire, conjunctura ne ajută adesea să stabilim ce ne spune un anumit stimul. Dacă pulsul începe să vă crească şi degetele vă tremură în prezenţa cuiva care vă ameninţă, probabil că veţi interpreta aceste caracteristici fiziologice drept simptome ale fricii. Dacă comentariile sunt doar ostile, simptomele pot reflecta mânia. Pe de altă parte, imediat după sau în timpul unui raport sexual, aceleaşi senzaţii fizice pot fi interpretate ca fiind simptome ale plăcerii.
Percepţiile se învaţă
Interpretările pe care le dăm experienţelor, în special cele referitoare la stările interioare ale altora, nu sunt înnăscute, ci învăţate. Indiferent dacă prin condiţionare sau prin experienţe repetate, oamenii încep să ataşeze anumite înţelesuri unor semne şi grupe de semne. Un semn este orice lucru care reprezintă altceva. De exemplu, un tomberon răsturnat poate fi interpretat ca semn că un câine e liber prin zonă sau că un vandal a trecut pe acolo. Ar putea fi un semn şi pentru multe alte lucruri, cum ar fi un vânt puternic, un şofer neglijent, sau faptul că persoana care l-a scos afară l-a pus pe o pantă prea mare pentru a rămâne în picioare.
Combinaţiile de semne ne ajută să determinăm ce este adevărat într-o situaţie dată. O mulţime de copaci scoşi din rădăcini lângă tomberon scoate din calcul teoria câinelui şi a vandalului, cu excepţia cazului în care ne gândim la un câine foarte mare sau un vandal foarte puternic. Ideea este că legăturile dintre semne şi lucrurile pe care le reprezintă se învaţă de-a lungul timpului. Individul care vă întreabă de ce sunteţi mânios a învăţat probabil că unele caracteristici fizice, cum ar fi tonul vocii, privirea şi diferite configuraţii faciale sunt semne ale mâniei. Cum sugerează exemplul cu tomberonul, totuşi, aceleaşi semne semnifică adesea mai multe lucruri.
Un tip special de semn care este esenţial pentru comnicare este simbolul. Un simbol este orice lucru pe care-l alegem intenţionat pentru a reprezenta altceva. Legătura dintre un simbol şi ceea ce reprezintă este de obicei arbitrară. Nu există nici o relaţie necesară între cuvântul scaun, de exemplu, şi obiectul pe care-l identificăm cu acest nume.
Odată ce am învăţat o anumită conexiune, devine din ce în ce mai greu să avem în vedere alte posibilităţi. Percepţiile devin stabile. Acesta este unul din motivele pentru care oamenii pot părea adesea a fi atât de siguri că ştiu ce se petrece în mintea altora. Acest tip de învăţare, ca şi altele, este dificil de corectat, şi unii indivizi devin aproape imuni la posibilitatea ca percepţiile lor să se înşele.

Stereotipuri

Percepţiile care rezistă schimbărilor realiste au adesea ca rezultat formarea stereotipurilor. Un stereotip este o părere fixă despre caracteristicile comune ale obiectelor dintr-o clasă de obiecte care ignoră diferenţele individuale. Un stereotip cultural este o părere fixă despre un grup de oameni, uniţi de unele caracteristici comune, care nu ţine seama de diferenţele dintre membri. Stereotipurile culturale sunt adesea defavorabile. Unul din aspectele mai înşelătoare ale stereotipurilor culturale este că informaţiile despre un singur individ sunt adesea generalizate la grupuri întregi de oameni.
Stereotipurile culturale pot afecta concepţiile şi imaginea oamenilor în proprii lor ochi. Percepţiile altora legate de noi pot afecta modul în care ne privim noi înşine. Dacă o persoană este tratată în mod persistent ca şi cum ar avea unele caracteristici nedorite, acea persoană ar putea, cu timpul, să înceapă să arate acele caracteristici.
Deoarece dorim să avem o comunicare constructivă, una din principalele noastre sarcini este să depăşim efectele negative ale stereotipiilor. Această sarcină este vitală cei aflaţi în poziţia de lideri.

Stăpânirea capacităţilor de comunicare. Combaterea stereotipurilor culturale şi a alor percepţii greşite.

La un anumit moment, fiecare dintre noi s-a făcut vinovat de neînţelegerea sau rănirea altora, ca urmare a faptului că percepţiile pe care ni le formasem erau false. În mod asemănător, toţi am folosit cândva un stereotip cultural pentru a descrie un grup de oameni. Percepţiile greşite de toate tipurile, inclusiv stereotipurile culturale, rezultă din însăşi natura lor - faptul că percepţiile sunt empirice, învăţate şi selective. Dar nu ne putem opri aici. Iată câteva moduri în care vă puteţi îmbunătăţi capacitatea de a vă forma percepţii exacte şi corecte:
1. Gândiţi-vă dacă aveţi destule informaţii ca să vă formaţi o percepţie exactă. V-aţi făcut o impresie despre ceilalţi bazată doar pe una sau două surse de informaţii? Trebuie să vă schimbaţi percepţiile datorită unor informaţii suplimentare sau a unor condiţii schimbătoare ?
2. Verificaţi exactitatea interpretării pe care aţi dat-o semnelor şi simbolurilor folosite pentru a vă forma percepţiile. Ar putea aceste semne şi simboluri să aibă alte semnificaţii decât cele pe care le-aţi dat dvs. ?
3. Analizaţi-vă concentrarea atenţiei. V-aţi format percepţiile doar pe baza a câtorva caracteristici ale unui obiect, persoană, sau idee ? Ar fi putut să vă scape ceva care v-ar fi schimbat percepţiile ?
Percepţiile sunt selective Nimeni nu poate fi atent în acelaşi timp la tot ce este legat de obiectul percepţiei. Unele caracteristici ies mai mult în evidenţă decât altele. Prin urmare, ceea ce percepem este determinat în mare măsură de concentrarea atenţiei. Dacă vă îndoiţi, încercaţi următorul exerciţiu. Cereţi prietenilor dv. să vă spună al cui portret este pe faţa bancnotei de o mie de lei. Este de prevăzut că cei mai mulţi vor spune: „Mihai Eminescu” şi vor avea dreptate. Apoi întrebaţi-i ce culoare are faţa bancnotei. Mulţi nu vor şti. Ne atrage atenţia portretul persoanei de pe faţa bancnotei, deoarece, alături de alte motive, vrem să fim atenţi să nu-i dăm cuiva altă bancnotă. Suntem atenţi la numerele de pe bancnote din acelaşi motiv, dar deoarece numerele care arată valoarea apar de mai multe ori, ele fac mai puţin obiectul atenţiei noastre.
Deoarece percepţiile sunt selective şi observatorii au tendinţa de a se concentra doar asupra câtorva caracteristici ale obiectului percepţiei şi, la un moment dat, două obiecte care au aceste trăsături în comun pot fi cu uşurinţă confundate. Multe persoane au făcut închisoare din cauza unui martor ocular care le-a identificat greşit, observând doar unele trăsături proeminente ale adevăratului criminal care semănau foarte mult cu cele ale nefericitului suspect. Factorii care influenţează percepţiile

Deoarece percepţiile sunt învăţate, înseamnă că factorii care influenţează învăţarea influenţează indirect şi percepţiile. Cei mai semnificativi factori sunt convingerile, motivele şi atitudinile. Termenul convingere se referă la părerile unei persoane despre ce este adevărat. Motivul este cauza din spatele unei acţiuni care-l face pe un individ să se comporte într-un anumit fel. În sfârşit, atitudinea este înclinarea unei persoane de a evalua obiectele percepţiilor sale favorabil sau defavorabil.

Convingerile

În 1989, ştirea despre un drapel care a fost ars a fost în centrul atenţiei. Preşedintele Bush a ţinut un discurs oficial în sprijinul unui amendament constituţional care să interzică actele de acest gen, considerate de el forme de profanare. O persoană care are convingeri puternice despre ce înseamnă să fii patriot poate percepe un drapel arzând sau, mai precis, persoana care face acest lucru, într-un mod deosebit de negativ - ca fiind rău, reprobabil, de nedorit, jignitor, ş.a.m.d. Pe de altă parte, cineva care crede că drapelul este doar un simbol, că materialul din care este făcut nu are nici o semnificaţie luat izolat, sau că distrugerea sa nu afectează în nici un fel ceea ce simbolizează el va percepe probabil diferit acest act. El îl poate vedea pe cel care arde steagul ca făcând un gest prostesc, lipsit de înţelegere, şi chiar patetic. Unii l-ar considera chiar erou. Exemplul cu steagul de pe Arcul de Triumf.

Motivele

Ca şi convingerile, motivele influenţează percepţiile. O maşină nouă ni se pare mai bună când avem nevoie de una decât atunci când doar o privim. Mâncarea miroase mai bine şi are gust mai bun când ne e foame decât când abia am mâncat. Un superior i se poate părea mai ameninţător unui angajat care caută să fie avansat într-o instituţie decât atunci când angajatul este mulţumit de poziţia sa prezentă. Un coleg de cameră tăcut îi pare mult mai simpatic studentului care vrea să înveţe pentru examen decât atunci când vrea să vorbească despre o problemă personală. Motivele se nasc din nevoi şi se concentrează pe reducerea sau satisfacerea acestor nevoi. În funcţie de motivaţiile unei persoane, părerile sale în legătură cu unul şi acelaşi obiect pot varia considerabil.

Atitudinile

În sfârşit, atitudinile pot influenţa percepţiile. Dacă nu vă place o persoană, adică o evaluaţi în mare măsură în termeni defavorabili, probabil că veţi vedea comportamentul acelei persoane diferit în comparaţie cu o persoană care are o atitudine favorabilă. Veţi considera că o persoană care vă place este competentă, atentă, inteligentă, profundă şi sociabilă. Pe de altă parte, dacă nu vă place persoana, veţi considera că exact acelaşi comportament reflectă incompetenţă, neatenţie, prostie, superficialitate şi răceală.
Cum influenţează percepţiile comunicarea. Percepţiile influenţează atât producerea, cât şi receptarea mesajelor. În primul rând, ele afectează ce şi cum spun producătorii mesajului. În al doilea rând, percepţia afectează modul în care cei care receptează mesajul îi atribuie semnificaţie şi reacţionează faţă de el. Influenţe asupra producerii mesajelor. Să presupunem că staţi în dormitor, învăţând pentru examen, şi auziţi un ciocănit din direcţia uşii. Ciocănitul cere mai multe răspunsuri, cum ar fi „Da”, „Ce e?” sau „Intră“. Acum să presupunem că ciocănitul este foarte tare. Acest lucru vă poate irita şi vă poate face să formulaţi unul din răspunsuri într-un mod ostil. Deşi persoana care ciocăne poate doar a vrut să se asigure că aţi auzit-o, o interpretare învăţată anterior a unui ciocănit puternic ca fiind semn că o persoană este agresivă şi respingătoare, vă face să răspundeţi într-un mod care vă arată iritarea.
Influenţe asupra a ceea ce se spune. Realitatea percepută influenţează puternic mesajele pe care le producem. Acest efect este cel mai puternic în motivele şi intenţiile pe care le atribuim celorlaţi oameni. Alte exemple pot întări acest punct de vedere. Profesorul vede un student căscând în timpul cursului şi se simte obligat să-l întrebe: „Te plictiseşti cumva?” Un angajat primeşte o mărire de salariu mai mică decât se aştepta şi i se plânge şefului: „ştiu că nu vă place de mine, dar cred că mărirea asta este insultătoare”. Cineva nerăbdător să ia cina îi spune partenerei sale: “Vrei să ajungem acolo chiar când închid ?” În sfârşit, o persoană care a fost insultată de un prieten răspunde: “ştiu că n-ai vrut”.
În fiecare din aceste cazuri, percepţia intenţiilor sau motivelor celeilalte părţi poate fi foarte corectă sau inexactă. Din momentul în care percepţia s-a format, totuşi, persoana presupune că este corectă. Reacţiile din primele patru cazuri ar putea afecta mult relaţiile, care ar putea ajunge chiar la punctul de conflict. În ultimul caz, deoarece percepţia greşită nu-l discreditează pe celălalt, ar putea să nu dăuneze în plus relaţiei, dar nerecunoaşterea faptului că insulta este deliberată ar putea face scopul să pară naiv, ridicol sau chiar prostesc. Aceste tipuri de percepţii nu sunt singurele care afectează producerea mesajelor. Percepţia care vă ameninţă într-un fel vă poate face să vă exprimaţi frica. Percepţia că aţi beneficiat de pe urma comportamentului altora vă poate face să vă exprimaţi aprecierea. Prezenţa unei trăsături deosebit de evidente a unui obiect poate avea ca rezultat comentariile dvs. despre el. „Ia uite ce gras e !“ (Copiii sunt mai ales capabili să spună în public ceva ce au observat la o persoană sau obiect, atunci când părinţii lor ar prefera să nu le împărtăşească şi altora percepţiile lor).
Influenţe asupra formulării mesajelor. Când folosim expresia cum este formulat un mesaj, nu ne preocupă exclusiv calităţi cum ar fi tonul vocii sau fluenţa. Formularea este legată şi de alegerea limbajului. De exemplu, cuvintele Mda şi Alo au amândouă acelaşi conţinut când răspunzi la telefon. Mda, totuşi, este o alegere mai probabilă când cineva găseşte convorbirea plictisitoare decât atunci când aşteaptă un telefon important.
Un alt exemplu: să presupunem că îl percepeţi pe unul din superiorii dvs. ca fiind o persoană autoritară şi care se consideră foarte importantă - tipul care este obişnuit să se impună. Să mai presupunem că dvs., ca subordonat, trebuie să vă supuneţi cererilor superiorului dvs., atâta timp cât ele cadrează cu relaţia profesională, desigur. Să presupunem că superiorul este în poziţia de a pedepsi lipsa de ascultare. În sfârşit, să presupunem că superiorul v-a cerut ceva, de exemplu: „Vreţi să vă duceţi jos să-mi aduceţi raportul vânzărilor de luna trecută, vă rog ?” Chiar dacă mesajul conţine cuvintele „te rog”, fără îndoială că interpretaţi rugămintea ca pe un ordin. Puţin nemulţumit, daţi un răspuns acceptabil, cum ar fi: „Da, domnule” sau „Da, doamnă“. Dacă acelaşi lucru v-ar fi cerut de un coleg pe care îl simpatizaţi, răspunsul dvs. ar putea fi mai obişnuit:
„Sigur”, „Cu plăcere” sau „Imediat”. Toate cele patru moduri de exprimare a supunerii în exemplul nostru au acelaşi conţinut. Le diferenţiază modul de exprimare. Răspunsurile exprimă mesaje relaţionale. Un mesaj relaţional este un mesaj care exprimă sentimentele persoanei care comunică ceva faţă de persoana cu care interacţionează. Percepţiile sunt deci importante atât pentru ceea ce spunem cât şi pentru modul în care o facem. Există însă încă un aspect al percepţiei/comunicării legat de modul în care percepţiile influenţează receptarea mesajelor.
Influenţe asupra receptării mesajelor. Comunicarea implică transmiterea de simboluri. În calitate de persoane care comunică ceva, noi alegem simboluri (de obicei cuvinte şi indicatori nonverbali specifici) pentru a ne reprezenta gândurile şi sentimentele. Aceste simboluri sunt considerate semne a ceea ce vrea să spună producătorul mesajului. Mesajul dintr-o tranzacţie de comunicare este întotdeauna acela pe care receptorul îl construieşte din interpretarea pe care o dă simbolurilor pe care le transmite producătorul mesajului. În funcţie de modul în care receptorul asociază o semnificaţie, reacţiile sale vor fi diferite. În mod clar, percepţia este strâns legată de acest proces. Mai precis, percepţia afectează asocierea semnificaţiilor şi reacţiile ce urmează.
Influenţe asupra asocierii de semnificaţii. V-aţi întrebat vreodată de ce celebrităţile apar atât de frecvent în reclame şi programe comerciale ? Pentru un motiv oarecare, asocierea unei celebrităţi cu un produs pe care suntem îndemnaţi să-l cumpărăm face acel produs, din punct de vedere al percepţiei, diferit de ceea ce este atunci când este asociat cu altcineva. Cu mulţi ani în urmă psihologul Solomon Asch a încercat să explice puterea aparentă a unor surse prestigioase în schimbarea atitudinilor. După studierea problemei, el a ajuns la concluzia că nu atitudinile sunt cele care se schimbă, ci obiectul percepţiei. Cu alte cuvinte, când un atlet celebru ne îndeamnă să mâncăm o anumită marcă de cereale, de exemplu, vedem acea marcă ca fiind mai atractivă şi hrănitoare. Din punctul de vedere al celui ce percepe, marca pe care o promovează atletul nu este identică cu cea pe care o vinde altcineva. Pe scurt, produsul este o alegere mai bună. Deoarece sursa mesajului afectează percepţiile legate de el, caracteristicile vedetei pot fi strâns legate de efectele mesajului.
Influenţe asupra reacţiilor. Indiferent dacă distorsiunile în perceperea unui mesaj sunt rezultatul caracteristicilor producătorului sau receptorului de care sunt legate, reacţiile oamenilor pot fi afectate în câteva moduri importante. Încercaţi să vă amintiţi ultima ceartă pe care aţi avut-o. Aţi spus lucruri de genul: „Nu asta am vrut să spun”, „Vreau să spun că...” sau „De ce îmi atribui întotdeauna lucruri pe care nu le-am spus?” Cearta poate că a pornit de la ceva inocent spus de dvs., de exemplu: „De ce nu ne uităm la TV ?” Din punctul dvs. de vedere, aţi sugerat pur şi simplu cum să vă petreceţi timpul. Din perspectiva repondentului, comentariul reprezintă o decizie, care poate determina răspunsul: „De ce trebuie să facem întotdeauna numai ce vrei tu ?” Percepţiile distorsionate pot funcţiona uneori în avantajul producătorului mesajului. Ca să folosim două din exemplele anterioare, când oamenii văd că într-o reclamă, o marcă de cereale este prezentată ca fiind mai bună decât în realitate, cel care face reclamă are o posibilitate mai mare să le influenţeze raţiunea şi comportamentul. Deoarece ambiguitatea creşte posibilitatea de asociere - şi asociere greşită - de semnificaţii, tendinţa de a fi vag când claritatea poate provoca o reacţie negativă este recomandată uneori ca strategie de comunicare. Strategia este denumită ambiguitate deliberată. Ambiguitatea deliberată este frecvent evidentă în declaraţiile publice ale persoanelor oficiale asupra unor probleme cum ar fi avortul şi taxele. În general, totuşi, există puţine dovezi care sugerează că percepţiile distorsionate ajută comunicarea efectivă. Mai probabil, ele funcţionează în dezavantajul celui ce comunică ceva. Dacă scopul dvs. este să fiţi înţeles, percepţiile greşite nu vă ajută. Dacă scopul dvs. este să influenţaţi, puteţi reuşi, dar nu neapărat în modul în care doriţi. Când o altă persoană percepe greşit ceea ce îi spuneţi sau îl îndemnaţi să gândească, simtă, creadă sau facă, puteţi reuşi doar să iritaţi persoana, să creaţi antagonism, să încurajaţi conflictul, să creaţi rezistenţă, sau chiar să-l trimiteţi într-o direcţie diferită de cea care intenţionaţi.
Într-o altă ilustrare a modului în care percepţia greşită poate influenţa reacţiile receptorului, un părinte care îşi exprimă grija în legătură cu performanţele şcolare ale copilului poate fi caracterizat ca pisălog. În loc să recunoască motivul real, copilul se simte tras la răspundere şi îşi arată resentimentul învăţând chiar mai slab. În mod similar, modul în care preocuparea pentru consumul de alcool este exprimată de administratorii de colegiu poate fi considerată un atac asupra drepturilor studenţilor. În loc să asculte, cineva ar putea pur şi simplu să respingă această preocupare ca fiind încă un simptom de „vederi învechite”.
* Radu Herjeu - TEHNICI DE PROPAGANDĂ, MANIPULARE ŞI PERSUASIUNE ÎN TELEVIZIUNE